marți, 22 martie 2011

"Spune DA vieţii"... La "Marşul pentru Viaţă"!


MARSUL PENRTU VIATA“Spune DA Vieţii!” este sloganul “Marşului pentru Viaţă”, eveniment care va avea loc simultan la Bucureşti, Timişoara şi Satu Mare, sâmbătă, 26 martie 2011. Organizatorii, peste 20 de asociaţii nonguvernamentale provita şi profamilia, cheamă astfel pe toţi românii la recunoaşterea vieții umane ca primul şi cel mai important drept, începând de la concepţie şi până la sfârşitul ei natural.
Expresia “Spune DA Vieţii!” are semnificaţia unei mărturii personale prin care participanţii afirmă deschis şi fără echivoc viața ca valoare supremă, cerând protejarea ei în toate stadiile. În mod special ei solicită protecţia celor mai vulnerabile fiinţe umane, copiii nenăscuţi, care de peste 50 de ani sunt supuşi în România unui adevărat genocid.
Alegerea datei nu este întâmplătoare: 26 martie urmează imediat marii sărbători “Buna Vestire”, considerată sărbătoarea femeii creştine şi a bucuriei de a da viaţă. Cu toate acestea, “Marşul pentru Viaţă” se doreşte un eveniment civic, fără caracter confesional şi de aceea deschis persoanelor din toate cultele creştine.
Printre organizatori se află: Asociaţia Darul Vieţii, Asociaţia Pro-vita Bucureşti, Federaţia Pro-vita Ortodoxă, Fundaţia Clinica Provita – Bucureşti, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika”, Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, Asociaţia Provita Media etc. La nivel local, cultele au anunţat susţinerea “Marşului pentru Viaţă” prin Mitropolia Banatului, Dieceza Romano-Catolică de Timişoara şi Episcopia Greco-Catolică de Lugoj, numeroase biserici neo-protestante etc. Lista completă a organizatorilor se află la finalul acestui comunicat.
Aceasta este prima ediţie care se va derula simultan în trei oraşe româneşti, iar organizatorii promit că evenimentul va deveni unul de tradiţie, anual. De altfel “Marşul pentru Viaţă” este deja un eveniment consacrat în alte ţări, unde are loc la aceeaşi dată.
Ora şi locul de pornire:
  • Bucureşti – 11.30, din Parcul Kreţulescu (lângă biserica Kreţulescu), Calea Victoriei nr. 47
  • Timişoara – 11.30, din Parcul Doina, str. Ghe. Doja, nr. 25A (zona Bălcescu)
  • Satu Mare - 11.30, din faţa Muzeului Judeţean
Pentru alte detalii consultaţi blogul marsulpentruviata.blogspot.com
sau contactaţi:
  • Bucureşti – Roxana Puiu, 0744.982.925; Bogdan Stanciu, 0728.673.673
  • Timişoara – Gerda Chişărău, 0721.335.704; Roxana Popa, 0744.644.269
  • Satu Mare – Adriana Hagău, 0753.500.565, 0725.699.302
Cu această ocazie, participanţii lansează un manifest adresat tuturor românilor de bună credinţă şi clasei politice în ansamblul ei:

MANIFESTUL “MARŞULUI PENTRU VIAŢĂ” - SPUNE “DA” VIEŢII!

Participanţii la “Marșul pentru Viață” care va avea loc sâmbătă, 26 martie 2011, în București, Timișoara şi Satu Mare:
Cheamă societatea la o mai mare conștientizare a valorii vieții umane, la respectul și apărarea acesteia, de la concepție până la moartea naturală; la protejarea specială a familiei tradiționale, bazată pe căsătoria heterosexuală şi monogamă,
Proclamă darul vieții ca fiind dreptul primordial, natural și inalienabil al oricărei ființe umane, iar familia, ca unicul loc propriu al exprimării iubirii sexuale şi al procreaţiei,
Cer ca toate partidele politice să includă în programele lor electorale hotărârea de a apăra viața, a promova familia și a opri "cultura morții" care își face simțită prezența distrugătoare în România de multe decenii. În mod special solicită abolirea întregii legislații care permite avortul,
Consideră că autoritățile trebuie să susțină femeia însărcinată și să implementeze o protecție activă pentru nou-născuți, întrucât aceștia reprezintă cel mai important bun al națiunii române și de ei depinde viitorul nostru comun,
Solicită protecție specială pentru persoanele cu handicap, pentru bătrâni și pentru bolnavii în stare terminală, prin asigurarea de mijloace care să îmbunătățească viața și să ușureze suferința,
Cer recunoaștere neîngrădită pentru dreptul la obiecția de conștiință al personalului medical și sunt ferm alături de cei care îl invocă în refuzarea practicilor anti-viață, precum avortul,
Se angajează să susțină și să acorde votul lor doar forțelor politice și candidaților care afirmă valorile vieții, ale familiei și moralei creștine, fără compromisuri și surogate,
Fac apel la mass-media să transmită o imagine pozitivă a vieții, maternității și sarcinii,
Îndeamnă cetățenii de bună credință să activeze în organizațiile civice provita și profamilia din întreaga țară, pentru a-și uni vocile în apărarea acestor idealuri.
Semnatari (până la 20 martie 2011):
ORGANIZAŢII
Asociaţia Pro-vita – Fil. Bucureşti
Federaţia Pro-vita Ortodoxă
Asociaţia Darul Vieţii
Asociaţia Sfânta Treime - Timişoara
Asociaţia Clinica Provita Internaţional
Fundaţia Clinica Provita – Bucureşti
Asociaţia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika”
Alianţa Familiilor din România
Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
Asociaţia Provita Media
Mişcarea Sf. Andrei
Asociaţia Preasfânta Inimă a lui Isus
Asociaţia Sf. Egidiu
Organizaţia EMMA, fil. Satu Mare
Uniunea Bulgarilor din Banat
Centrul Areopagus
Fundaţia Estera
Asociaţia Casa Gratis Pro Deo
Asociaţia Familia şi Viaţa
Societatea Ştiinţifică Jacques Maritain din România
Forumul Civic Creştin
CULTE
Mitropolia Banatului (Biserica Ortodoxă)
Dieceza Romano-Catolică de Timişoara (Biserica Romano-Catolică)
Episcopia Greco-Catolică de Lugoj (Biserica Greco-Catolică)
Biserica Betel - Timişoara
Biserica Filadelfia - Timişoara
Biserica Apele Vii - Timişoara
Biserica Internaţională Presbiteriană - Timişoara
Biserica Reformată Cetate - Timişoara
Biserica Reformată Fratelia - Timişoara
Biserica Aletheia - Timişoara
Biserica Agape - Timişoara
Biserica Sf. Francisc - Satu Mare
Biserica Calvaria - Satu Mare
Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel - Satu Mare
Biserica Sf. Anton - Satu Mare
Biserica Baptistă Emanuel – Satu Mare
Lista rămâne deschisă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu